Ce taxe trebuie achitate?

Taxa de înscriere la concursul de admitere este de 150 lei
Taxa de înmatriculare este de 100 lei, indiferent de forma de învățământ pentru care optează candidatul, iar pentru masterat sau doctorat, taxa de înmatriculare este de 150 de lei.
Cei admiși la taxă plătesc și o parte a taxei de școlarizare în momentul înmatriculării (500 lei).
Cei ce candidează pe locurie pentru Românii de Pretutindeni (RP), vor selecta scutit de taxă și vor încărca încă o dată poza cu pașaportul la „document justificativ plată”.

 

Scutiri de taxe de înscriere:

Categorii de candidați scutiți de taxa de înscriere (cu vârsta sub 26 ani):
  • orfanii de ambii părinți cu vârsta sub 26 de ani;
  • cei proveniți de la casele de copii;
  • copii ai eroilor martiri ai Revoluției din 1989;
  • cei ai căror părinți, susținători legali, soți sau ei înșiși realizează, pe membru de familie, un venit lunar cumulat sub valoarea de 500 lei;
  • copiii personalului didactic (în activitate, pensionar sau decedat);
  • cei ai căror părinți (părinte) au fost angajați ai Universității din Petroșani, în prezent fiind pensionari sau decedați.
  • Scutirea pentru plata taxei se face numai pentru dosarul care conține actele de studii în original
 
Taxa de înscriere (150 lei) se poate plăti:
  • ONLINE, în platforma de admitere online (admitere.upet.ro, pasul 8),
  • la casieria Universităţii din Petroşani şi se depune o copie a chitanţei la dosarul de înscriere sau
  • ordin de plată cu specificația UNIVERSITATEA DIN PETROSANI, CUI 4374849, Trezoreria Petrosani, RO81 TREZ 3682 0F33 0500 XXXX, a se specifica: facultatea pentru care se face plata, numele și prenumele candidatului.