Care este modalitatea de admitere?

De unde este bine să începi?

Primul pas, întotdeauna, este informarea corectă. Am compilat toate informațiile corecte, complete și actualizate pe site. Evitați alte surse de informații.

  • Asigurați-vă că v-ați informat despre programele de studii disponibile la universitatea noastră (Licență și Master) și la ce concurs trebuie să vă înscrieți (numele concursului este de obicei domeniul unde se gasesc specializările).
  • Informați-vă despre taxele de înscriere, înmatriculare, scolarizare.
  • Variante de cazare
  • Documente necesare

Important de reținut!

Procesul de admitere presupune doi pași:

Pas 1: Înscriere

Pas 2: Confirmare (înmatriculare)

prin care candidatul își exprimă dorința de a
participa la concursul de admitere

pasul în care candidatul (admis) confirmă prin
plata taxei de înmatriculare locul obținut.

 

Pentru pasul 1 de înscriere, nu este nevoie să ne dați fizic niciun act, un dosar fizic este necesar la doar la înmatriculare.

Pentru înscriere în an superior (a doua facultate sau continuare de studii) NU SE FOLOSEȘTE platforma de admitere online. Trebuie să veniți cu dosar la secretariatul facultății în sesiunea din septembrie pentru înscriere an superior.

Pașii necesari înscrierii:

- se accesează „Creează cont nou” și apoi se completează informațiile personale solicitate, de tipul nume, prenume și adresă de e-mail validă.
- candidatul trebuie să își verifice căsuța de email, pentru accesarea link-ului de activare a contului (ATENȚIE, verificați și SPAM-ul, iar dacă este în SPAM, avem rugămintea de a-l marca „Not Spam”, adică mail legitim, pentru a nu întâmpina probleme pe viitor. Dacă mailul nu intră nici după 10 minute, solicitați retrimiterea codului de activare).
- după activarea contului, se accesează platforma de admitere online, pentru depunerea dosarelor de concurs, completând adresă de email și parolă declarate în momentul creării contului.

- după selectarea opțiunii „Adaugă dosar” se alege Facultatea cu tip studii (licență sau master), apoi Concursul la care candidatul vrea să se înscrie. O facultate poate avea unul sau mai multe Concursuri. Dacă acesta dorește să se înscrie la mai multe facultăți/concursuri, trebuie să depună câte un dosar electronic pentru fiecare dintre acestea.
- după selectarea concursului, candidatul are acces la Fișa Online de Înscriere care îi permite completarea informațiilor în mai mulți pași. Până la efectuarea ultimului pas, cel de trimitere dosar, se poate reveni oricând la pașii anteriori, dar odată încărcat documentul de plată, opțiunile alese nu vor mai putea fi modificate. Chiar și dacă ați închis browser-ul, datele introduse deja vor rămâne salvate.
- după ce ați completat datele personale, urmează să alegeți opțiunile și tipul de loc pe care îl doriți, în ordinea priorității (pasul 5). Este important să înțelegeți ce înseamnă tipurile de loc.

Tipuri de loc sunt:

- Român fără taxă, eligibili cei care se înscriu pentru prima dată la studii finanțate de la buget, sau care au făcut parțial la buget (caz în care este necesară și o adeverință ce atestă nr. de semestre la buget)
- Român taxă (dacă selectați doar locuri bugetate, în cazul în care nu prindeți la buget veți fi declarat respins în sesiunea de admitere)
- Român rural fara taxa (selectați opțiunea doar dacă ați absolvit un liceu ce se regăseste în lista licee rurale)
- Român buget protecție socială pentru absolvenți de liceu proveniți din sistemul de protecție socială (case de copii)
- Roman cu cerinte educationale speciale (CES)
- R.P. cu bursa (Român de pretutindeni) - optați pentru loc cu bursă
- R.P. fara bursa (CPNV)  - locuri fără taxă, fără bursă (dacă selectați doar locuri cu bursă, în cazul în care nu prindeți, veți fi declarat respins în sesiunea de admitere).

- se vor introduce notele (pasul 6) care intră în calculul mediei de admitere, astfel: - 60% reprezintă media generală a examenului de bacalaureat; - 40% reprezintă nota obținută nota obținută în cadrul examenului de bacalaureat la disciplina matematică pentru domeniile de studii aferente Științelor Inginerești și Matematicii, respectiv la a treia probă scrisă [proba Ed)ii] pentru domeniile de studii din sfera Științelor Economice și Științelor Sociale.

- în funcție de răspunsurile date anterior, candidatul va trebui să încarce la nivelul platformei actele solicitate în format electronic (.pdf, .jpeg.), cu o dimensiune recomandată de maxim 5Mb. Dacă realizați înscrierea de pe un smartphone, platforma permite folosirea camerei pentru a fotografia actele cerute, în caz de dificultăți, reduceți dimensiunea pozei din setările aplicației (să fie S, sau 6MP max, în funcție de telefon). Nu sunt necesare legalizări!

- Odată cu trimiterea dosarului spre validare, nu se mai pot modifica datele introduse, doar în cazul invalidării, moment în care veți fi anunțat pe email de acest lucru.

Statusul dosarului din acest moment, atât din punct de vedere financiar, cât și al actelor atașate acestuia, este ”În așteptare”. Ulterior transmiterii dosarului:

  1. Candidatul va putea vizualiza, salva și lista fișa de înscriere, direct din contul său, creat pe platforma de înscriere online la admitere.

  2. Candidatul va primi pe adresa de email, declarată la crearea contului, confirmarea automată din partea sistemului privind preluarea dosarului, precum și fișa de înscriere, generată conform formatului standard utilizat la nivelul aplicației.

Din momentul în care candidatul a trimis dosarul electronic către validare, Universitatea are acces la datele sale, pentru a efectua verificarile necesare în vederea înscrierii. Acesta va fi notificat, atât pe adresa de email declarată, cât și în contul tau din aplicație, referitor la starea dosarului său.

Dacă dosarul său necesită modificări, comisia îi va invalida dosarul, motivând decizia, iar candidatul va primi un mesaj cu această decizie, urmând ca acesta să își corecteze greșeala. Dacă totul este corespunzător, dosarul se validează iar candidatul va putea vizualiza, salva și lista Legitimația de concurs, direct din contul său, creat pe platforma de înscriere online la admitere, sau din emailul primit pe adresa declarată.

Admiterea la studiile de licență se organizează prin concurs de dosare.